BLOGGER TEMPLATES AND TWITTER BACKGROUNDS »

ce frumoasă eşti

Ce frumoasă eşti în prag de iarnă,
Ninge disperat asupra ta,
Cerul peste tine se răstoarnă,
Ţurţurii în plete vor suna.

Hai să fim doi oameni de zăpadă
Ridicaţi de braţe de copii,
Care-n frig şi ger mai ştiu să creadă
Că se pot iubi, se pot iubi.

Ce frumoasă eşti în prag de vară,
Când miroşi a mere ce se coc,
Cerul în fiinţa ta coboară
Trupul meu din trupul tău ia foc.

Focurile noastre se cunună,
Focurile noastre se-nţeleg,
Suntem baza lumii împreună
Suntem vara focului întreg.

Ce frumoasă eşti în prag de toamnă,
Ca o zi egală între nopţi,
Când iubirea noastră te condamnă
Să ai soarta strugurilor copţi.

Să înveţi, iubito, să te bucuri
Că ţi-am dat din jertfă un destin,
Şi că via asurzând de struguri,
Va trăi definitiv în vin.

Ce frumoasă eşti în primăvară,
Cea mai minunată-ntre femei,
Iezii pasc năframa ta uşoară,
Tu, cu muguri, bluza ţi-o închei.

Sigilat de taine nepătrunse
Cerul bate drumul tău îngust,
Trupul tău de muguri şi de frunze
De la cine să învăţ să-l gust?

Adrian Păunescu

de ce iubim femeile?

”Pentru că au sâni rotunzi, cu gurguie care se ridică prin bluză când le e frig, pentru că au
fundul mare şi grăsuţ, pentru că au feţe cu trăsături dulci ca ale copiilor, pentru că au buze
pline, dinţi decenţi şi limbi de care nu ţi-e silă.
Pentru că nu miros a transpiraţie sau a tutun prost şi nu asudă pe buza superioară. Pentru că le
zâmbesc tuturor copiilor mici care trec pe lângă ele.
Pentru că merg pe stradă drepte, cu capul sus, cu umerii traşi înapoi şi nu răspund privirii tale
când le fixezi ca un maniac.
Pentru că trec cu un curaj neaşteptat peste toate servitutile anatomiei lor delicate. Pentru că în
pat sunt îndrăzneţe şi inventive nu din perversitate, ci ca să-ţi arate că te iubesc.
Pentru că fac toate treburile sâcâitoare şi mărunte din casă fără să se laude cu asta şi fără să
ceară recunoştinţă.
Pentru că nu citesc reviste porno şi nu navighează pe site-uri porno.
Pentru că poartă tot soiul de zdrăngănele pe care şi le asortează la îmbrăcăminte după reguli
complicate şi de neînţeles.
Pentru că îşi desenează şi-şi pictează feţele cu atenţia concentrată a unui artist inspirat.
Pentru că au obsesia pentru subţirime a lui Giacometti.
Pentru că se trag din fetiţe.
Pentru că-şi ojează unghiile de la picioare.
Pentru că joacă şah, whist sau ping-pong fără sa le intereseze cine câştigă.
Pentru că şofează prudent în maşini lustruite ca nişte bomboane, aşteptând să le admiri când sunt
oprite la stop şi treci pe zebră prin faţa lor.
Pentru că au un fel de-a rezolva probleme care te scoate din minţi.
Pentru că au un fel de-a gândi care te scoate din minţi.
Pentru că-ţi spun „te iubesc” exact atunci când te iubesc mai puţin, ca un fel de
compensaţie.
Pentru că nu se masturbează.
Pentru că au din când în când mici suferinţe: o durere reumatică, o constipaţie, o bătătură,
şi-atunci îţi dai seama deodată că femeile sunt oameni, oameni ca şi tine. Pentru că scriu fie
extrem de delicat, colecţionând mici observaţii şi schiţând subtile nuanţe psihologice, fie brutal
şi scatologic ca nu cumva să fie suspectate de literatură feminină.
Pentru că sunt extraordinare cititoare, pentru care se scriu trei sferturi din poezia şi proza
lumii.
Pentru că le înnebuneşte „Angie” al Rolling-ilor.
Pentru că le termină Cohen.
Pentru că poartă un război total şi inexplicabil contra gândacilor de bucătărie.
Pentru că până şi cea mai dură bussiness woman poartă chiloţi cu înduioşătoare floricele şi
danteluţe.
Pentru că e aşa de ciudat să-ntinzi la uscat, pe balcon, chiloţii femeii tale, nişte lucruşoare
umede, negre, roşii şi albe, parte satinate, parte aspre, mirându-te ce mici suprafeţe au de
acoperit.
Pentru că în filme nu fac duş niciodată înainte de-a face dragoste, dar numai în filme. Pentru că
niciodată n-ajungi cu ele la un acord în privinţa frumuseţii altei femei sau a altui bărbat.
Pentru că iau viaţa în serios, pentru că par să creadă cu adevărat în realitate.
Pentru că le interesează cu adevărat cine cu cine s-a mai cuplat dintre vedetele de televiziune.
Pentru că ţin minte numele actriŹţelor şi actorilor din filme, chiar ale celor mai obscuri. Pentru
că dacă nu e supus nici unei hormonizări embrionul se dezvoltă întotdeauna într-o femeie.
Pentru că nu se gândesc cum să i-o tragă tipului drăguţ pe care-1 văd în troleibuz. Pentru că beau
porcării ca Martini Orange, Gin Tonic sau Vanilia Coke.
Pentru că nu-ţi pun mâna pe fund decât în reclame.
Pentru că nu le excită ideea de viol decât în mintea bărbaţilor.
Pentru că sunt blonde, brune, roşcate, dulci, futeşe, calde, drăgălaşe, pentru că au de fiecare dată
orgasm.
Pentru că dacă n-au orgasm nu îl mimează.
Pentru că momentul cel mai frumos al zilei e cafeaua de dimineaţă, când timp de o oră ronţăiţi
biscuiţi şi puneţi ziua la cale.
Pentru că sunt femei, pentru că nu sunt bărbaţi, nici altceva.
Pentru că din ele-am ieşit şi-n ele ne-ntoarcem, şi mintea noastră se roteşte ca o planetă greoaie,
mereu şi mereu, numaï în jurul lor.”

Mircea Cărtărescu

elegie la trenurile reci

De-ai adormi iubito pe linia ferată
îmbujorate trenuri te-ar ocoli tiptil
din ceruri au să ningă baloturi mari de vată
vor fi beţii de rouă se va dansa cadril.

Va mai veni şi-un înger din gările înalte
să-ţi netezească somnul cu pene de păun
şi arbori de sequoia se vor planta în halte
şi-n pieţe s-or da gratis baloane de săpun.

Şi părul tău de raze va cotropi siberii
să sfârâie zăpada pe capete de struţi
şi-apoi în reci cazarme cu genele-ai să perii
obrazu-ascuns în pernă al plânşilor recruţi…

Dar tu n-adormi iubito pe linia ferată
trec trenuri îmbâcsite de zgură şi de clor
şi nici nu ştiu ce-nseamnă un trup frumos
de fată
şi-ncep atunci de milă să plâng în urma lor.

Mircea Dinescu

11 minute

Pentru-că eu sunt cea dintâi şi cea de pe
urmă
Eu sunt cea venerată şi cea dispreţuită
Eu sunt prostituată şi sfântă
Eu sunt soţia şi fecioara
Eu sunt mama şi fiica
Eu sunt braţele mamei mele
Eu sunt cea stearpă şi numeroşi sunt copiii
mei
Eu sunt cea căsătorită şi fata batrână
Eu sunt cea care aduce pe lume şi cea
care nicicând n-a zămislit
Eu sunt alinarea durerilor naşterii
Eu sunt soţia şi soţul
Eu am fost bărbatul care m-a crescut
Eu sunt mama tatălui meu
Sunt sora soţului meu
Şi el e copilul meu respins
Poartă-mi totdeauna respect
Pentru-că eu sunt cea scandaloasă
Şi cea magnifică.

Paulo Coelho

ia aminte

Ia seama, femeie, te iubesc infernal
te doresc cum calugarul ivirile sfinte
dar atentie, principesa de stal,
ia aminte

nu-mi cere supunere oarba si nici
nu-ti fa giuvaier la dest inainte
nici-un ham n-a-ncaput pe crestetul meu
ia aminte

tu, care gemi in fierbinti zvarcoliri
si-apoi blanda ramai, nefiresc de cuminte
iti apartin ca vreau eu,
ia aminte

un miliard de comori am in inima mea
"la inceput a fost cuvantul"-
eu sunt miliardar de cuvinte
pot sa-ti daruiesc cea mai inalta statuie de aur
dar nici un gram din metalul libertatii mele
ia aminte!

Lucian Avramescu

niciodată, iubito

niciodata, iubito, n-am sa merg fara tine
esti prezenta in sangele meu galopand
te simt ca pe-o bautura in vine
cutit ce-mi taie sfoara unui gand

niciodata, iubito, n-am sa ador altceva
decat sanii tai mici far-a bluzei perdea
leganarea soldurilor tale fierbinti
ce scoate pe Corso
vanzatorii din minti

niciodata, iubito, n-am sa umblu hai-hui
in palma mereu imi vei sta ca un cui
rastignit in aceasta ravnita dulceata
ce tine o viata

in cosmos trimis sa comand escadrile
sa cuceresc un meteorit
din alta cale lactee
stapungand in iures norii atomici
vei fi, dintre stele,
singura ravnita femeie

si-n moarte de-ar fi sa cobor fara lift
sa umblu
prin ale iadului odai cu metroul
tot la tine iubito m-as gandi
admirandu-ti, in zmoala,
trusoul

Lucian Avramescu

cântec de dor

Mă culcasem lângă glasul tău.
Era tare bine acolo şi sânii tăi calzi îmi păstrau
tâmplele.

Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
Poate ceva despre crengile şi apele care ţi-au cutreierat
nopţile.
Sau poate copilăria ta care a murit
undeva, sub cuvinte.
Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.

Mă jucam cu palmile în zulufii tăi.
Erau tare îndărătnici
şi tu nu mă mai băgai de seamă.

Nici nu-mi mai amintesc de ce plângeai.
Poate doar aşa, de tristeţea amurgurilor.
Ori poate de drag
şi de blândeţe.
Nu-mi mai amintesc de ce plângeai.

Mă culcasem lângă glasul tău şi te iubeam.

Nichita Stănescu