Mi-ai spus: „De unde-ţi vine ciudata întristare
Ce creşte ca şi marea pe-un ţărm stâncos, pustiu?”
Când inima culesul şi-a isprăvit, ne pare
O boală viaţa. Taina aceasta toţi o ştiu.
E o durere simplă, deloc misterioasă
Şi limpede ca tine când râzi şi lumii placi
Nu căuta degeaba frumoasa mea curioasă
Şi-acum, deşi ţi-e glasul atât de dulce, taci!
Taci, ne-nvăţato! Suflet ce nu cunoaşte ceaţa!
Copilărească gură! Mai mult chiar decât Viaţa
În mreji subtile Moartea adesea ne-a închis
Mai bine cu-o minciună să mă îmbăt şi-alene
Să mă scufund în ochii tăi limpezi ca-ntr-un vis
Şi-ncet s-adorm în umbra ce-ţi lunecă din gene!
Charles Baudelaire
