Frumoasa sunt, cum este un vis cioplit în stânca
Si sânii-mi de care atâtia se strivira
Poetilor o muta iubire le inspira,
Materiei asemeni, eterna si adânca.
În larg azur ca sfinxul stau mândra si ciudata;
Mi-i inima de gheata si trupul cum sunt crinii;
Urasc tot ce e zbucium tulburator de linii
Si nu plâng niciodata si nu râd niciodata.
Poetii pe vecie ursiti ai firii mele,
Ca-n fata unui templu cu mândri stâlpi senini
Îsi vor petrece viata în studii lungi si grele
Caci am ca sa-i înduplec pe-acesti amanti blajini
Oglinzi în care totul mult mai frumos s-asterne:
Adâncii mei ochi limpezi, plini de lumini eterne.
Charles Baudelaire
