Totul simplu

O, dac-aş fi o lumânare numai,
Să mă consum treptat
De la un capăt spre altul,
Simplu, ca-n aritmeticile
Copiilor...
Capul întâi - ce fericire! -
Mi-ar dispărea,
Lumea ar spune:
"Ce fără cap este fata aceasta!",
Eu aş fi uitat totul
Şi nimic n-aş mai căuta să-nţeleg.
Inima apoi mi s-ar topi,
Şi n-aş mai iubi,
Şi n-aş mai urî,
Şi nici o suferinţă nu m-ar atinge,
Şi lumea ar spune:
"Ce fără inimă este fata aceasta!"
Şi aşa mai departe.
Şi apoi n-aş mai avea nici o dorinţă,
Şi nici o patimă,
Şi sângele meu purtător de corăbii
S-ar spulbera,
Şi mi-ar rămâne numai genunchii uscaţi,
Tremurători cu demnitate sau îngenuncheaţi,
Nimeni nu s-ar mai obosi să spună ceva.
În ultima linişte,
Balta de ceară
S-ar răci, pedepsită anume
Pentru toate îngrozitoarele umbre pe care
Lumina ei le-a adus în lume...

Ana Blandiana

Lumea mare

Lumea mare şi pustie înaintea mea se-ntinde,
Nici cu ochii, nici cu mintea nu încerc a o cuprinde;
Şi-n ist haos fără margini, fără de-nceput şi rost
Mi-ai dat tu, fiinţă dragă, sufletului adăpost.
Şi de-aceea, mult iubite, când la tine mă gândesc,
Ca şi lumii, eu iubirii, margini nu pot să-i găsesc.

Veronica Micle

Zodia Racului

Ce bine ar fi fost să fiu un rac autentic,
să merg constant înapoi.
Te-aş întâlni printre amintiri
şi după ce te-aş găsi nu ţi-aş mai da drumul,
te-aş târî cu mine înapoi,
să ne iubim tineri şi nevinovaţi,
după care, mereu înapoi, te-aş târî mai departe,
spre copilărie,
ne-am juca inocenţi
până ce, obosiţi de joc şi de inocenţă,
am dispărea într-un mit.
Dar nu sunt un rac autentic,
în zadar mă tot laud cu zodia mea,
sunt condamnat să merg înainte
şi tot ce pot e să târăsc între cleştii mei de rac
toată memoria mea, fără să cedez nimic, nimic, nimic,
cu riscul ca povara ei uriaşă să mă ucidă într-o zi.

Octavian Paler

Dans

Toamna îmi îneacă sufletul în fum...
Toamna-mi poartă-n suflet roiuri de frunzare.
Dansul trist al toamnei îl dansăm acum,
Tragică beţie, moale legănare...

Sângeră vioara neagră-ntre oglinzi.
Gândurile-s moarte. Vrerile-s supuse.
Fără nici o şoaptă. Numai să-mi întinzi
Braţele de aer ale clipei duse.

Ochii mei au cearcăn. Ochii tăi îs puri.
Câtă deznădejde paşii noştri mână !
Ca un vânt ce smulge frunza din păduri,
Ca un vânt ce-nvîrte uşa din ţâţână...

Mâine dimineaţă o să fim străini,
Vei privi tăcută mâine dimineaţă
Cum prin descărnate tufe, în grădini,
Se rotesc fuioare veştede de ceaţă...

Şi-ai să stai tăcută cum am stat şi eu,
Când mi-am plâns iubirea destrămată-n toamnă,
Şi-ai să-asculţi cum cornul vântului mereu
Nourii pe ceruri către zări îndeamnă.

Pe când eu voi trece sub castani roşcaţi,
Cu-mpietrite buze, palid, pe cărare,
Şi-or să mi se stingă paşii cadenţaţi —
în nisip, scrâşnită, laşă remuşcare...

Nicolae Labiş

Mamă de departe

Lângă lacul larg-înfiorat şi pal,
Te-am văzut în toamnă rămânând pe mal,
Profilată trist pe cerul sângeriu,
Printre foi căzute prea de timpuriu,
Cu năframa-n care căutai să-ngropi
Sfâşiatul suflet risipit în stropi,
Mamă de departe.
Şi de-atunci mereu
Lacrimile tale cad în gândul meu
Frunze veştejite peste lacul pal
Turburându-i veşnic sfărâmatul val.

Nichifor Crainic

Romanţă mică

Ţi-s ochii ca o seară cu ploaie şi cu lună
O veştedă lumină răzbate de sub pleoape
Ţi-s umezi ochii, doamnă, de plâns atât de-aproape:
Ci bună dimineaţa să-ţi spun? sau noapte bună?
Căci nu e dimineaţă, precum nici noapte nu e…
Tristeţea-n trup se zbate. Surâsul dispărut
Ne-a-întunecat sărutul. E aerul mai mut
Şi între noi tăcerea ca şarpele se suie.

George Pruteanu

Vălul des mi-ascundea disperarea...

Vălul des mi-ascundea disperarea,
Faţa palidă, ochii fierbinţi...
Cu tristeţea-mi imensă ca marea
Am sfârşit prin a-l scoate din minţi.

Şi s-a dus pe o noapte cu lună –
Gura strînsă-ntr-un strâmbet amar.
Am fugit după el ca nebună,
Să-l ajung lângă poartă măcar.

I-am strigat : «Numai eu sunt de vină.
Am glumit; dacă pleci, voi muri!»
Mi-a răspuns cu o voce străină,
Surâzând: «Vezi că-i vînt. Vei răci!»

Anna Ahmatova

Vei plânge mult ori vei zâmbi?

Eu
nu mă căiesc,
c-am adunat în suflet şi noroi-
dar mă gândesc la tine.
Cu gheare de lumină
o dimineaţă-ţi va ucide-odată visul,
că sufletul mi-aşa curat,
cum gândul tău il vrea,
cum inima iubirii tale-l crede.
Vei plânge mult atunci ori vei ierta?
Vei plânge mult ori vei zâmbi
de razele acelei dimineţi,
în care eu ţi-oi zice fără umbră de căinţă:
"Nu ştii, ca numa-n lacuri cu noroi în fund cresc nuferi?"

Lucian Blaga

Vara promisă

Te-aş fi iubit cum n-ai mai fost
Ca un soldat în plin război
Dar uite, plouă fără rost
Iar între noi
Ca într-o gară nu ştiu cum
Când unul vine, altu-i dus
Şi rătăcim pe-acelaşi drum
În sens opus

Ne răscoleşte timpul, femeie
Pe un peron vechi de gară
Tu Iliadă, eu Odisee
Scrisă de mult într-o vară

Te-aş fi iubit ca un pândar
Ieşit la drum în calea ta
Dar zilnic trece şi-n zadar
Altcineva
Suntem şi noi ca două punţi
Pe apa unui singur dor
Dar despărţiţi de nişte munţi
Întâmplător

Ca un copil te-aş fi iubit
Ce fura mere din vecini
Uitând că totul e păzit
De-un gard cu spini
Dar vara ce ne-a logodit
Murmur de flori împurpurat
Ori a plecat, ori n-a venit
Cu-adevărat.

Dan Verona

Scrisori nescrise

Viaţa noastră-ascunde-adese
într-un colţ de paradis
scrisori ce nu ne-au fost trimese
de-o mână care nu ne-a scris.

Nu ştim pe foi ce-am vrea să fie,
ce cânt de dragoste nescris,
dar mâna care nu ne scrie
o legănăm mereu în vis.

Şi frazele ce n-au să vină
în aşteptări mai scumpe ni-s,
iar umbra ce n-a dat lumină
în piept ni-i floare de cais.

Şi-aşa cum stăm în uşi deschise
pândim cu-n dor nicicând ucis
scrisori ce nu ne-au fost trimise
de-o mână care nu ne-a scris.

Radu Gyr

Presimţământ

Va veni iarna, miroase a fulg, -
Taranii pun lemne-n soproane,
Si sfintii din mistice taine se smulg
Si incaruntesc in icoane.

Va veni iarna, la munte fac foc
Muntenii uitati de guverne,
Ei care nu au nici salarii, nici loc,
Ci doar existente eterne.

Va veni iarna si apele curg
Tragand dupa sine obarsii
Si-n scurtele zile cu vanat amurg
La geamuri de case bat ursii.

Va veni iarna curat si rapid,
Un rug pe sub brume se stinge
Si gura spre cer daca vreau s-o deschid
As spune, dar gura mea ninge.

Va veni iarna, iubito, e frig,
Un frig ce spre cerga ne mana,
Atata mai pot sa te rog si sa strig,
Da-mi aspra manusa de lana.

Va veni iarna, ba nu, a venit,
Caldura eu n-o voi gasi-o,
Ci trist am sa plec, garbovit, ostenit,
Prin muntii ce canta: Adio !

Adrian Paunescu

Semper eadem

Mi-ai spus: „De unde-ţi vine ciudata întristare
Ce creşte ca şi marea pe-un ţărm stâncos, pustiu?”
Când inima culesul şi-a isprăvit, ne pare
O boală viaţa. Taina aceasta toţi o ştiu.

E o durere simplă, deloc misterioasă
Şi limpede ca tine când râzi şi lumii placi
Nu căuta degeaba frumoasa mea curioasă
Şi-acum, deşi ţi-e glasul atât de dulce, taci!

Taci, ne-nvăţato! Suflet ce nu cunoaşte ceaţa!
Copilărească gură! Mai mult chiar decât Viaţa
În mreji subtile Moartea adesea ne-a închis

Mai bine cu-o minciună să mă îmbăt şi-alene
Să mă scufund în ochii tăi limpezi ca-ntr-un vis
Şi-ncet s-adorm în umbra ce-ţi lunecă din gene!

Charles Baudelaire